ADAMANTÍNĂ s. f. substanță albă care acoperă coroana dentară. (< fr., engl. adamantine) Vezi definitia »

MĂSCĂREÁLĂ, măscăreli, s. f. (Reg.) Batjocură, ocară. – Măscări + suf. -eală. Vezi definitia »

CABLOGRÁMĂ s.f. Comunicare transmisă printr-un cablu submarin. [< fr. câblogramme, cf. fr. câble – cablu, gr. gramma – scriere]. Vezi definitia »

BĂIEȚÍCĂ s. m. (Reg.; la voc.) Diminutiv al lui băiat. – Băiat + suf. -ică. Vezi definitia »

coástă (coáste), s. f. – 1. Fiecare din oasele care alcătuiesc toracele. – 2. Hipocondru, deșert. – 3. Latură, parte laterală. – 4. Costișă, pantă, povîrniș. – 5. Mal, țărm. – Mr., megl. coasta, istr. costę. Lat. cǒsta (Pușcariu 389; Candrea-Dens., 383; REW 2279; DAR); cf. vegl. kuasta, it., port. costa, fr. côte, sp. cuesta. – Der. costiță, s. f. (coastă sau coastă mică; costiță, cotlet); costoală, s. f. (Trans., pantă, coastă); costină, s. f. (pantă, coastă); costiș, adj. (înclinat, povîrnit); costoi, vb. (a înconjura), formație proprie lui Alecsandri, pe baza fr. côtoyer; costiș(e), s. n. și f. (latură; povîrniș, coastă, pantă); costișeț (var. costeșeț), adj. (oblic, pieziș). Vezi definitia »