TOVĂRÎ́, tovărăsc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se năpusti asupra cuiva sau a ceva; a ataca. – Bg. tovarja, sb. tovariti. Vezi definitia »

ÎNZĂVORÎ, înzăvorăsc, vb. IV. Tranz. (Tehn.) A împiedica intenționat mișcarea unei piese față de alta cu ajutorul unor mecanisme de închidere. – În + zăvor. Vezi definitia »

zădăr'î (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zădărắsc, imperf. 3 sg. zădărá, perf. s. 3 sg. zădăr'î 3 pl. zădăr'âră; conj. prez. 3 să zădăráscă; ger. zădăr'ând; part. zădărâ't Vezi definitia »

TĂBĂRÎ, tábăr, vb. IV. Intranz. 1. A se repezi la cineva, a da năvală asupra cuiva; a se năpusti. ♦ Fig. A se adresa cuiva în mod insistent; a apostrofa pe cineva; a sări cu gura la cineva. ♦ (Rar) A se repezi, a veni în grabă. 2. (Înv.) A-și așeza tabăra; a poposi. 3. (Înv.) A cădea de oboseală. Ticălosul măgar... au început supt sarcină a tăbărî. (ȚICHINDEAL). – Din tabără. Vezi definitia »

toporî , toporăsc, vb. IV (reg.) a pregăti în grabă. Vezi definitia »