Definita cuvantului diviziune
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializați. Diviziunea socială a muncii = împărțire a producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. ♦ Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 2. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu diviziune
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. Vezi definitia »
INFUZIÚNE s.f. v. infuzie. Vezi definitia »
DISLOCAȚIÚNE s.f. v. dislocație. Vezi definitia »
INJONCȚIÚNE, injoncțiuni, s. f. (Rar). Presiune, intervenție puternică făcută asupra cuiva; ordin precis, formal. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. injonction. Vezi definitia »
supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune). Vezi definitia »