Definita cuvantului supune
supúne (-n, -pús), vb. – 1. (Înv.) A pune dedesubt, a așeza sub. – 3. (Înv.) A se prostitua. – 4. A aplana, a pacifica, a pune sub ascultare. – 5. A îngenunchia, a încovoia. – 6. A înrobi, a subjuga, a aservi. – 7. A învinge, a înfrînge, a bate. – 8. A constrînge, expune. – 9. (Refl.) A da ascultare, a se apleca, a-și pleca grumazul, a se resemna. – 10. (Banat) A alăpta un miel. Lat. sppōnĕre (Pușcariu 1697; Candrea-Dens., 1468; REW 8469), cf. it. supporre; în celelalte idiomuri romanice s-a preferat submittĕre, cf. sumete. Pentru ultimul sens, cf. apleca. Sadoveanu folosește subpus „așezat dedesubt”, invenție personală care pare inutilă, deoarece același sens există în supus. Der. supuitoriu, s. m. (înv., proxenet, codoș); supuitoare, s. f. (înv., codoașă); supus, adj. (ascultător; învins, plecat; expus; s. n., boală provenită din vrăjitorie; s. m., persoană aflată sub protecția unui stat); supușenie, s. f. (calitate de supus, cetățenie, naționalitate; supunere, ascultare); nesupus, adj. (neascultător, care nu se supune).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu supune
REFLECȚIÚNE s. f. v. reflecție. Vezi definitia »
EXCLUZIÚNE s.f. 1. (Liv.) Excludere, interdicție. ◊ (Fiz.) Principiul excluziunii = principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan același ansamblu de numere cuantice. 2. (Log.) Relație între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate. [Pron. -zi-u-, var. esclusiune, exclusie, exclusiune s.f. / < fr. exclusion]. Vezi definitia »
IRIZAȚIÚNE s. f. v. irizație. Vezi definitia »
DIVIZIÚNE, diviziuni, s. f. 1. Împărțire, fragmentare, separare; (concr.) fragment sau unitate care se obține printr-o împărțire. ◊ Diviziunea muncii = împărțire, în cadrul unei întreprinderi, a procesului de creare a unui produs în mai multe operații parțiale, fiecare operație fiind efectuată de un muncitor sau de un grup de muncitori anume specializați. Diviziunea socială a muncii = împărțire a producției sociale pe ramuri de producție de sine stătătoare (industrie, agricultură etc.), având drept rezultat specializarea unor grupuri de producători în anumite ramuri. ♦ Spec. Operație logică de împărțire a genului în specii. 2. Linioară care indică o anumită valoare pe scara sau pe cadranul unui instrument de măsură; valoare care corespunde acestei linioare. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. division, lat. divisio, -onis. Vezi definitia »
CORECTITÚDINE s. f. 1. însușirea de a fi corect. ◊ calitate generală a stilului constând în respectarea regulilor gramaticale, ortografice și de punctuație. 2. ținută, purtare corectă; cinste. 3. (log.) însușire a gândirii care respectă legile logice. (< lat. correctitudo) Vezi definitia »