júbră (júbre), s. f. – Erupție, spuzeală. Mag. zsébre „într-o pungă” (Drăganu, Dacor., IX, 210). Sînt greșite der. propuse de Hasdeu, Istoria critică, I, 2, 256 (gr. σαπρός „murdar”) și Cihac, II, 161 (sl. svrŭbŭ „jeg”). Vezi definitia »

PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. Vezi definitia »

HIDROSTÁTICĂ s.f. Ramură a hidromecanicii care studiază legile echilibrului lichidelor și al corpurilor cufundate în ele; statica fluidelor. [Gen. -cii. / < fr. hydrostatique, cf. gr. hydor – apă, statikos – referitor la echilibru]. Vezi definitia »

cásă (cáse), s. f. – 1. Locuință. – 2. Cămin, familie. – 3. Pereche căsătorită, familie. – 4. Descendență, stirpe, familie nobilă, dinastie. – 5. Încăpere, odaie. – 6. Reședință, sediu. – 7. Birou, centru. – 8. Mobilier casnic, obiectele din casă. – 9. Placentă. 10. Cabină, gheretă. – Mr., megl. casă, istr. cǫse. Lat. casa (Diez, I, 115; Diez, Gramm., I, 32; Pușcariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728; DAR); cf. it., prov., cat., sp., port. casa. – Der. căsar, s. m. (cap de familie), pe care Candrea-Dens., 280 și REW 1750 îl derivă direct din lat. casarius; căsaș, s. m. (cap de familie, bărbat căsătorit; rudă); căsător, s. m. (cap de familie), format de la un vb. dispărut, reprezentant al lat. *casare (Pușcariu 305; DAR); căsătoresc, adj. (conjugal, matrimonial); căsători, vb. (a (se) uni prin căsătorie), pentru semantismul căruia cf. it. accasare, sp. casar, și observațiile lui Bogrea, Dacor., III, 413; căsătorie, s. f. (unuiune legală pentru întemeierea unei familii); necăsătorit, adj. (burlac); căsean, adj. (familiar); acasă, adv. (în casa proprie), care poate fi formație rom. sau reprezentant al lat. ad casam, cf. it. a casa; cășiță (var. căsiță), s. f. (căsuță, alveolă; pilă de pod, formată dintr-o căsuță de bețe cu umplutură de pietre; sertar), în legătură cu der. de la casă DAR își exprimă îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul ș, care apare la alți der., cf. cașnică, cășuță; chișița, s. f. (colivie, cușcă), pare a fi var. asimilată a cuvîntului anterior; casnic, adj. (conjugal, matrimonial); cașnică, s. f. (Arg., concubină, ibovnică); căsnicesc, adj. (conjugal); căsuță (var. cășuță), s. f. (dim. al lui casă); căsoaie, s. f. (augmentativ al lui casă; pivniță, cămară și bucătărie la casele de la țară; lucarnă, luminator; pilă de pod). Rut. kašicja „pilă de pod”, pe care DAR îl dă ca etimon al rom. cășiță, este mai curînd der. al rom. Vezi definitia »

AROMORFÓZĂ s. f. (biol.) complex de modificări morfologice cu rol preponderent în procesul evoluției filogenetice. (< fr. aromorphose) Vezi definitia »