DIVÉRGE vb. III. intr. (Despre drepte, raze etc.) A merge depărtându-se între ele. ♦ (fig.) A se deosebi, a fi în dezacord. [P.i. divérg. / cf. fr. diverger, it., lat. divergere]. Vezi definitia »

ATÍNGE, atíng, vb. III. 1. Tranz. și refl. A lua contact direct (dar superficial, ușor sau în treacăt) cu un lucru sau cu o suprafață. 2. Tranz. A lovi, a izbi. ♦ Fig. A aduce prejudicii, a provoca pagube; a vătăma, a leza. ♦ Fig. A face aluzii jignitoare; a ofensa. ♦ Fig. A impresiona, a înduioșa. Atins de farmecul vieții, Mă simt o forță (VLAHUȚĂ). 3. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) A se apropia de ceva cu scopul de a trage un profit, a-și însuși ceva, a beneficia de ceva. El nu se atinse de comori (RETEGANUL). ♦ A se ocupa, a se interesa (de ceva). 4. Tranz. A pomeni despre un lucru în treacăt; a schița. 5. Refl. (Înv.) A avea o legătură sau o înrudire cu ceva. 6. Tranz. A ajunge la o anumită distanță (în spațiu sau în timp) sau la o anumită limită. [Perf. s. atinsei, part. atins] – Lat. attingere. Vezi definitia »

mínge (míngi), s. f. – Balon. – Var. (Bucov.) mince. Sl. męčĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 197; Byhan 318; Berneker, II, 42; Conev 104), cf. sb. mečak, rus. mjačĭ, mag. mancs. Vezi definitia »

ATRÁGE vb. III. tr. 1. A trage, a aduce la (către) sine. ♦ A hotărî, a determina (pe cineva) să facă ceva. 2. (Fig.) A ispiti, a ademeni. 3. A avea ca urmare, drept consecință. [P.i. atrág, perf.s. atrăsei. / < trage, după fr. attirer, it. attrarre]. Vezi definitia »

distínge (distíng, distíns), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj. Vezi definitia »