DRĂGÚȘ s. m. (Reg., în expr.) A-i cădea (sau a-i veni cuiva) drăguș la căuș = a fi în situația de a cere servicii unei persoane pe care ai refuzat-o într-o situație asemănătoare. – Din drag + suf. -uș. Vezi definitia »

CRÂMPEIÁȘ, crâmpeiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui crâmpei. [Pr.: -pe-iaș] – Crâmpei + suf. -aș. Vezi definitia »

iúreș (iúreșuri), s. n. – Asalt, năvală, goană. – Var. iuruș. Mr. iurușe, megl. iruși. Tc. yürü(yü)ș (Roesler 593; Cihac, II, 588; Pascu, Beitragë, 52), cf. bg. juruš, sb. juriš, ngr. γιουρούσι. – Der. iuruși, vb. (a invada, a asalta). Vezi definitia »

mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi. Vezi definitia »

CUMÁȘ, (1) s. n., (2) cumași, -e, s. m. și f. 1. S. n. (Înv. și reg.) Stofă (de mătase) pentru rochii. 2. S. m. și f. Soi rău de om; poamă, pramatie. – Din tc. kumaș. Vezi definitia »