Definita cuvantului bristol
BRISTOL [brístl] 1. B. Channel, golf al Oc. Atlantic, pe coasta de SV a Marii Britanii, între Țara Galilor și Pen. Cornwall. Lungime: 230 km; lățime max.: 126 km. Ad. max.: 50 m. Maree max.: 14,4 m. Pr. porturi: Bristol, Cardiff, Newport. 2. Oraș în SV Marii Britanii (Anglia), pe Avon, 630 mii loc. (1981, cu suburbiile). Port maritim și centru ind. (metalurgie neferoasă, prelucr. petrolului, constr. mecanice, aeronautice și navale, produse textile, chimice și alim., manufacturi de tutun, hîrtie). Universitate. Catedrală (1142). Biserica Saint Mary Redcliffe (sec. 14-15), clădiri din sec. 18. Muzeu.
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu bristol
ORÁCOL s. n. 1. (ant.) răspuns profetic al anumitor divinități la întrebările adresate prin persoane care pretindeau că pot comunica cu acestea; prezicere, prevestire, profeție. ◊ loc unde se făceau asemenea preziceri. 2. cel despre care se credea că poate prevesti viitorul. ◊ hotărâre dată de o persoană cu autoritate. (< lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle) Vezi definitia »
ÎNTREGÓL, întregoluri, s. n. (Constr.) Porțiune de perete care se găsește între două uși, două ferestre etc. – Între2 + gol. Vezi definitia »
GENÓL s.n. Metol. [< fr. génol]. Vezi definitia »
POL1, poli, s. m. 1. Fiecare dintre cele două puncte situate la capetele axei de rotație a pământului și în care se reunesc toate meridianele geografice; p. ext. regiunea din jurul acestor două puncte. ◊ Pol ceresc = fiecare dintre cele două puncte în care prelungirea axei de rotație a pământului, trecând prin cei doi poli tereștri, intersectează sfera cereasca. Pol magnetic terestru = punct pe suprafața pământului în care acul magnetic are poziția verticală (înclinația magnetică este de 90°). 2. (Mat.) Fiecare dintre cele două puncte în care un diametru al sferei intersectează sfera. 3. (Fiz.) Fiecare dintre cele două puncte sau regiuni ale unui corp opuse una celeilalte din punctul de vedere al unei anumite proprietăți. ◊ Pol electric pozitiv (sau negativ) = fiecare dintre cele două regiuni ale unui corp polarizat electric, de la care diverg sau către care converg liniile de câmp ale inducției magnetice. 4. Zonă a miezului feromagnetic al unui circuit magnetic pe unde fluxul magnetic principal sau cel util trece din materialul feromagnetic în aer, sau invers. 5. Parte componentă a unei mașini electrice, care contribuie la magnetizarea circuitului magnetic al mașinii. 6. Piesă a unei pile galvanice care stabilește contactul cu circuitul exterior. 7. Fig. Fiecare dintre punctele, situațiile etc. aflate la două extremități opuse. – Din fr. pôle, lat. polus. Vezi definitia »
DIOBÓL s.m. Monedă din vechea Atenă. [Pron. di-o-. / < fr. diobole, gr. diobolos]. Vezi definitia »