beregátă (-ắți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ. Vezi definitia »

DOJÁNĂ, dojeni, s. f. Observație cu caracter moralizator, făcută cuiva care a comis o greșeală (ușoară); mustrare, ceartă. – Din dojeni (derivat regresiv). Vezi definitia »

șéștină, șéștini, s.f. (reg.) coliba strungii în care se mulg oile. Vezi definitia »

CENTÉZIMĂ s.f. (Fin.) Dobândă de unu la sută pe lună. [< fr. centésime]. Vezi definitia »

BILIRUBÍNĂ s. f. Pigment biliar, derivat al hemoglobinei, prezent în sânge, în bilă¹ și în calculii biliari. – Din fr. bilirubine. Vezi definitia »