CAPITALÍSM s.n. Orânduire social-economică bazată pe proprietatea privată a unui grup restrâns asupra mijloacelor de producție. ◊ Capitalism monopolist de stat = formă de existență a capitalismului monopolist, caracterizată prin îngemănarea forței statului cu forța monopolurilor. [Cf. fr. capitalisme]. Vezi definitia »

FUNCȚIONALÍSM s. n. 1. curent de gândire care studiază faptele sociale și de cultură în totalitatea lor și în interrelațiile acestora, urmărindu-se aspectele funcționale în întreaga lor complexitate. 2. direcție de cercetare în științele exacte, ca și în cele umaniste, care consideră obiectul lor de studiu în calitatea lui de sistem, ale cărui elemente alcătuitoare se condiționează reciproc. ◊ (lingv.) teorie care acordă funcțiilor o importanță deosebită pentru descrierea limbilor. 3. direcție în arhitectura contemporană care cere ca forma unui material de construcție să fie determinat de destinația acestuia. (< fr. fonctionnalisme) Vezi definitia »

EMPIRIOSIMBOLÍSM s. n. (Fil.) Variantă a empiriocriticismului care consideră reprezentările și noțiunile ca simboluri ale senzațiilor noastre. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. empiriosymbolisme. Vezi definitia »

MECANICÍSM s.n. 1. Concepție filozofică dominantă în sec. XVI-XVIII care explică lumea cu ajutorul legilor mecanicii și reduce diversitatea calitativă a proceselor și a fenomenelor lumii la procese și fenomene mecanice. 2. (Rar) Tendință de mecanizare (excesivă). V. mașinism [în DN]. [< rus. mekanițizm]. Vezi definitia »

CENOBITÍSM s.n. (op. anahoretism) Situație de cenobit. [< fr. cénobitisme]. Vezi definitia »