PIPÉTĂ, pipete, s. f. Tub mic de sticlă (gradat), prevăzut cu o pară de cauciuc, folosit pentru a picura, a lua, a măsura etc. o cantitate mică de lichid; picătoare. ♦ Tub prin care se toarnă un lichid dintr-un vas în altul. – Din fr. pipette. Vezi definitia »

BÁTCĂ³, batce, s. f. Pește mic, asemănător cu plătica, verde-albăstrui pe spate și argintiu pe abdomen (Blicca björkna). – Ucr. babka. Vezi definitia »

páscă (prăjitură, pâine nedospită) s. f., g.-d. art. páscăi Vezi definitia »

AMIÁNTĂ, amiante, s. f. Varietate de azbest, cu numeroase întrebuințări în tehnică. [Pr.: -mi-an- – Var.: amiánt s. n.] – Din fr. amiante. Vezi definitia »

BIBLIOTÉCĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Instituție de cultură în care se adună, se organizează și se păstrează fonduri de publicații (cărți, reviste etc.) și manuscrise pentru a fi folosite de cititori. Primele b. iau naștere în antic, în Mesopotamia, unde tăblițe de lut sînt păstrate în temple sau în palatul despoților; celebre sînt b. suveranului asirian Assurbanipal din Ninive, cele de la Alexandria, Pergam și Roma. În ev. med., manuscrisele sînt adăpostite în mănăstiri (Montecassino, St. Gallen), universități (Salamanca, Paris, Upssala), la curțile princiare și regale (Laurentiana-Florența, Vaticana-Roma). În perioada Renașterii și mai ales după apariția tiparului iau naștere primele b. publice (Bodleiana ș.a.). Printre marile b. ale lumii se numără astăzi: Biblioteca Congresului, din Washington, Biblioteca Națională a Marii Britanii, din Londra, Biblioteca Națională, din Paris, Bibioteca „Lenin”, din Moscova, Biblioteca Germană, din Leipzig, Biblioteca Academiei Române, din București ș.a. ♦ (INFORM.) Colecție centralizată de programe sau componente ale acestora, stocată și organizată în scopul înlesnirii activității de programe. 2. Cameră, sală în care se păstrează și se citesc cărțile. ♦ Mobilă, raft pentru păstrarea cărților. 3. Colecție de cărți (tipărite de o anumită editură), prezentînd din punct de vedere grafic și tematic un caracter unitar. Vezi definitia »