BABÁU s. m. invar. v. baubau. Vezi definitia »

șleau⁴, șleauri, s.n. (reg.) 1. (în sintagmă) pădure de șleau = pădure cu arbori de specii diferite (în care predomină stejarul). 2. (cu sens colectiv; în sintagmă) lemn de șleau = lemn de foc provenit dintr-o pădure de șleau (v.). Vezi definitia »

ȘLEAU¹, șleauri, s. n. Drum de țară natural, neamenajat, bătătorit de căruțe. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) pe șleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [Var.: șleah s. n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah. Vezi definitia »

COCLAU, coclauri, s.n. (Pop.) Teren aflat în sălbăticie și accidentat, aproape inaccesibil omului. Vezi definitia »

șleau³, șleauri, s.n. 1. (pop.) fiecare dintre cele două curele groase, funii sau lanțuri care leagă pieptarul hamului de orcic (v.). 2. (reg.; în forma: jleau) bucarul hamului. 3. (reg.) ham. 4. (reg.) parte a crucii căruței de care se prinde orcicul. 5. (reg.) vergea de care se prinde orcicul la căruța cu hulube. Vezi definitia »