Definita cuvantului decalcare
DECALCÁRE, decalcări, s. f. Acțiunea de a decalca și rezultatul ei. – V. decalca.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu decalcare
EXCLAMÁRE, exclamări, s. f. Acțiunea de a exclama și rezultatul ei; exclamație. ◊ Semnul exclamării = semn de punctuație, întrebuințat după o interjecție, după un vocativ sau după o propoziție exclamativă sau imperativă. – V. exclama. Vezi definitia »
DEJOJÁRE, dejojări, s. f. Desprindere de apă a unui hidroavion în cursul decolării. – După fr. déjaugeage. Vezi definitia »
ȘAMPANIZÁRE, șampanizări, s. f. Acțiunea de a șampaniza și rezultatul ei; fază în procesul de fabricație al șampaniei, în cursul căreia au loc fermentarea vinului cu adaos de zahăr și de drojdii, extragerea drojdiei, dozarea zahărului, astuparea ermetică a sticlelor și ambalarea. – V. șampaniza. Vezi definitia »
viézure (-ri), s. m. – Bursuc (Meles taxus). – Var. (v)iezur(e), (v)iezură, Trans. (v)iezune, (v)iezine. Origine incertă. Pare legat de sl. jazvrŭ „de arici” (Cihac, II, 455), cf. sb. javazac „viezure”. V este greu de explicat, dar. cf. (v)iroagă, viclean. Der. de la un dacic *viedula (Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 579) sau din alb. vjedhuljë (Tiktin; Rosetti, II, 124; cf. Philippide, II, 741) nu par convingătoare. Alb. este neîndoielnic același cuvînt, dar apare mai sigură der. sa din rom. – Der. vizuină (var. viezuină, ghizuină, iezuină, vizunie, ghizunie, Banat viezurină, viezurime), s. f. (ascunzătoare, adăpost), din sb. jazvina „vizuină de bursuc” (Cihac, II, 455; Conev 39) contaminat cu viezure; vizuini, vb. refl. (Banat, a se refugia în vizuină). Vezi definitia »
urdoáre (-óri), s. f. – Secreție depusă pe marginea pleoapelor, puchin. Origine incertă. Pare a fi lat. odōrem cu r propagat ca în calabr. orduri, „miros”; sensul primitiv de putoare, s-ar fi confundat cu cel de „murdărie”. După Pușcariu, Conv. lit., XXXIX, 303 (cf. Pușcariu 1828; Tiktin; REW 4187), dintr-un lat. *horrĭdōrem, der. puțin convingător (fr. ordure, it. ordura nu pot reprezenta aceeași formă). Chiar după Pușcariu, Dacor., V, 410, de la un lat. *udor, puțin clar. Legătura cu urdina „a avea diaree” (Cihac, II, 440) nu este posibilă. – Der. urduros, adj. (puchinos). Vezi definitia »