STRÁNIU, -IE, stranii, adj. (Livr.; adesea adverbial) Care iese din comun, care șochează prin aspect, manifestări etc.; neobișnuit, ciudat, bizar. – Din it. stranio. Cf. it. strano. Vezi definitia »

fonfíu s.m. (reg.) plantă cu flori albastre ce crește prin păduri și crânguri; pervincă, fonchiu, saschiu. Vezi definitia »

CARTILÁGIU s. n. v. cartilaj. Vezi definitia »

CAICCÍU, caiccii, s. m. Conducător de caic. [Pr.: ca-ic-] – Din tc. kayikçi. Vezi definitia »

PROTACTÍNIU s. n. Element chimic metalic, alb-cenușiu, strălucitor, radioactiv, izotop al uraniului. – Din fr. protactinium, germ. Protaktinium. Vezi definitia »