INDÍCIU s.n. Semn, dovadă concretă potrivit căreia se poate deduce existența unui lucru; semn, particularitate după care poate fi recunoscut un obiect, un fenomen sau un fapt. [Pron. -ciu. / < lat. indicium]. Vezi definitia »

patrocíniu s.n. (înv.) patronaj. Vezi definitia »

DÚBIU, dubii, s. n. Îndoială, nesiguranță, lipsă de încredere (față de cineva sau ceva). – Din lat. dubium. Vezi definitia »

spúriu (-ii), s. m. – (Trans. de N) Bastard, fiu natural. – Var. șpuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fără îndoială indirect. Drăganu, Dacor., II, 611-7, certifică caracterul popular al cuvîntului; dar. pron. șpuriu, cu ș (BL, VI, 199), inidică o proveniență mag. sau germ. – Der. spureancă (var. Bucov. spuroaică), s. f. (fiică naturală). Vezi definitia »

CALDARÂMGÍU, caldarâmgii, s. m. (Înv.) Muncitor care se ocupă cu executarea caldarâmurilor. – Din tc. kaldırımcı. Vezi definitia »