OPÉRCUL s.n. Membrană osoasă care acoperă și protejează branhiile la pești. ♦ Organ care închide scoica anumitor moluște. ♦ Strat subțire care închide celulele în care se află larvele albinelor. ♦ (Bot.) Căpăcel cu care se termină capsula la mușchi. [Pl. -le, (s.m.) -li. / < fr. opercule, cf. lat. operculum]. Vezi definitia »

cuvantul fortuit provine de la denumirea zeitei Fortuna care era zeita norocului, intamplarii etc.. Vezi definitia »

CORNÍCUL s. n. semn onorific care se așeza pe casca anumitor soldați sau ofițeri romani. (< lat. corniculum) Vezi definitia »

a strânge șurubul expr. a întrebuința mijloacele de constrângere, a înăspri regimul (împotriva cuiva). Vezi definitia »

Orcicul mare de la căruța cu doi cai de capetele căruia se agață orcicurile cailor. Vezi definitia »