RETICÉNȚĂ s. f. 1. omisiune voită, ocolire a unui lucru care trebuie spus; atitudine reținută, rezervată într-o anumită chestiune. 2. figură retorică prin care vorbitorul își întrerupe deodată șirul gândirii, pentru a trece la o altă idee, lăsând numai să se înțeleagă ceea ce ar fi voit să spună. (< fr. réticence, lat. reticentia) Vezi definitia »

REGÁLĂ s. f. vechi instrument muzical de suflat cu claviatură, un fel de orgă portativă. ◊ unul dintre registrele orgii. (< it. regale. fr. régale) Vezi definitia »

părălúșă, părălúșe, s.f. (reg.) părăluță, bănuț. Vezi definitia »

tendínță (-țe), s. f. – Înclinație, pornire. – Var. tendență. Fr. tendance, tratat ca puissance-putință, croyance-credință etc. – Der. tendențios, adj., din fr. tendenciux. Vezi definitia »

TEÁRĂ, teri, s. f. (Reg.) 1. Natră. 2. Război de țesut. – Lat. tela. Vezi definitia »