ponór (ponoáre), s. n. – Stîncă ascuțită; văgăună, groapă, rîpă. Sl. ponorŭ „loc unde un rîu se pierde sub pămînt” (Cihac, II, 276; Conev 39). – Der. ponorî, vb. (a se prăbuși, a se surpa); ponoritură, s. f. (surpătură); ponoros, adj. (plin de povîrnișuri). Vezi definitia »

DEZASIMILATÓR, -OÁRE, dezasimilatori, -oare, adj. Care contribuie la dezasimilație. – Din fr. désasimilateur. Vezi definitia »

PREDECESÓR, -OÁRE I. s. m. f. cel care a precedat pe cineva într-o funcție, demnitate etc.; antecesor, precursor. II. s. m. (pl.) strămoși, înaintași. (< fr. prédécesseur, lat. praedecessor) Vezi definitia »

COMODÓR s. m. 1. grad de ofițer, superior căpitanului de navă, în marina engleză și americană. 2. comandant al navelor comerciale ale unui convoi. (< engl., fr. commodore) Vezi definitia »

GÂDILĂTÓR, -OÁRE, gâdilători, -oare, adj. (Rar) Care gâdilă; care produce a senzație plăcută. [Var.: gâdilitór, -oáre adj.] – Gâdila + suf. -ător. Vezi definitia »