PLEȘ, PLEÁȘĂ, pleși, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Chel, pleșuv. 2. Adj. (Despre dealuri, munți, soluri etc.) Lipsit de vegetație, sterp, gol. 3. S. f. Porțiune a muntelui lipsită de vegetație; pleșuvie. – Din sl. plĕši. Vezi definitia »

FÂȘ¹ interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de mișcarea frunzelor, a hârtiei etc. – Onomatopee. Vezi definitia »

scălúș (-și), s. m. – 1. Langustă (Locusta viridissima). – 2. (S. n.) Scăunel de vioară. – 3. (S. n.) Căluș. De la căluș, cu s- expresiv. La fel scăloi, s. m. (persoană cabalină), apare în loc de căloi, fără să fie posibil de a-l pune în legătură cu lat. escalonia (Pușcariu, Dacor., III, 660; REW 694). Vezi definitia »

STEJĂRÁȘ, stejărași, s. m. Stejărel. – Stejar + suf. -aș. Vezi definitia »

strungăráș, strungăráși, s.m. (pop.) cioban tânăr care mână oile la strungă. Vezi definitia »