léurdă s. f. – Varietate de usturoi sălbatic (Allium ursinum). Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt prin intermediul alb. hudërë „usturoi” (Cihac, II, 718; Philippide, II, 719; Rosetti, II, 118); dar această ipoteză pare insuficientă. După Diculescu, Elementele, 434, dintr-un gr. *λεβυρήδης cu suf. -ida; după Scriban, în legătură cu lat. luridus. Der. par să arate că sensul primar nu este cel de „usturoi”, ci cel de „pădure mlăștinoasă”, cum sînt cele în care crește în mod spontan această plantă; din această cauză e posibil să ne gîndim la o origine expresivă: leurdă ar putea fi o var. a lui leopă, leoarbă, leoarcă, cu sensul de „loc unde bolborosește”. – Der. leurdeasă, s. f. (pădure); leurdar, s. m. (tîlhar). – Din rom. provine rut. levurda. Vezi definitia »

DÁNĂ s.f. 1. Porțiune de-a lungul cheiurilor unui port, amenajată pentru acostarea vaselor. 2. Magazie, depozit de mărfuri într-un port, într-o vamă. 3. Fiecare dintre șlepurile care alcătuiesc un convoi. [< ngr. dana – șir]. Vezi definitia »

ANTIMETÁBOLĂ s.f. Repetare a acelorași cuvinte în ordine inversă, care schimbă de obicei sensul comunicării: antimetalepsă, antimetateză. ♦ (Rar) Anagramă. [< fr. antimétabole, cf. gr. antimetabole]. Vezi definitia »

MÉLIȚĂ, melițe, s. f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica. Vezi definitia »

TURTIȘOÁRĂ, turtișoare, s. f. Diminutiv al lui turtă; turtită. – Turtă + suf. -ișoară. Vezi definitia »