GEOFÍTĂ, geofite, s. f. Plantă perenă care, în condiții defavorabile, continuă să supraviețuiască numai prin organele subpământene. ◊ (Adjectival) Plantă geofită. [Pr.: ge-o-] – Din fr. géophytes. Vezi definitia »

veácă (véci), s.f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s.f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s.f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polzporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s.f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »

stíclă (-le), s. f. – 1. Substanță solidă casantă, transparentă sau opacă. – 2. Butelie, flacon. – 3. Ochelari. – Var. Mold. steclă și der. Sl. stῑklo (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 62) cf. bg. stăklo, sb. staklo, rus. stekló. – Der. sticlar, s. m. (fabricant de sticlă; Arg., hoț de bijuterii și pietre prețioase); sticlărie, s. f. (obiecte de sticlă; fabrică sau magazin de sticlă); sticli, vb. (a luci, a scili, a scînteia; a aținti, a pironi ochii), cf. sb. stakliti „a luci”; sticlos, adj. (lucios, neted, cizelat; stins, despre ochi); sticlui, vb. (a pune geamuri). Vezi definitia »

PUȘCULÍȚĂ, pușculițe, s. f. 1. Diminutiv al lui pușcă. 2. Vas mic de lut, de lemn sau de metal, cu o deschizătură îngustă în partea de sus, prin care se introduc, pentru a se păstra, banii economisiți (de copii). – Pușcă + suf. -uliță. Vezi definitia »

orăstícă (orăstíci), s. f. – Plantă leguminoasă (Orobus niger). – Var. orăștină, orășniță, oreșniță. Sb. orašiti „a produce rădăcini cu tuberculi”, cf. sb. orašica, din sl. orechu „nucă” (Tiktin). Vezi definitia »