Definita cuvantului carbon
CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se găsește în natură, în stare elementară, cristalină (diamant, grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pămînt și bitumuri), în unele roci sedimentare (carbonați), în dioxidul de carbon și în toate substanțele organice, combinate cu alte cîteva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Funcționează în combinații în starea de valență 4. Intră în compoziția unor aliaje de mare importanță în tehnică. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (614C*) = izotop radioactiv al c., care ia naștere în atmosferă; este folosit ca atom marcat (v. și geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare în arheologie. Hîrtie-c. = hîrtie subțire, acoperită pe una dintre fețe cu o substanță chimică de culoare închisă și folosită la scoaterea de copii după texte; indigo (IV).
Sursa: DE
Sursa: DE
Cuvinte ce rimeaza cu carbon
RAIÓN s. n. 1. suprafață, teritoriu limitat de o anumită rază în raport cu un centru. ◊ unitate teritorial-administrativă în care se împarte o regiune, un district sau un oraș mare. 2. (mil.) porțiune de teren în care se dispun forțe și mijloace în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. 3. secție a unui magazin unde se găsesc mărfuri de același fel. (< /1/ rus. raion, fr. rayon) Vezi definitia »
ELEKTRÓN s. n. Aliaj dur și ușor de aluminiu și magneziu. – Probabil din germ. Vezi definitia »
PEÓN2 s. m. picior de vers (antic) solemn, de patru silabe, dintre care una lungă și trei scurte. (< fr. péon, lat. paeon, gr. paion) Vezi definitia »
TEUTÓN, -Ă, teutoni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-un ordin monaho-cavaleresc german. 2. Adj. Care aparține teutonilor (1), privitor la teutoni; p. gener. (depr.) german, nemțesc; teutonic. [Pr.: te-u-] – Din fr. teuton. Vezi definitia »
HEGHEMÓN s.m. v. hegemon. Vezi definitia »