cánge (cắngi), s. f. – 1. Cîrlig. – 2. Bucată de pînză groasă pe care unii croitori o folosesc spre a-și fixa pe genunchi materialul pe care îl lucrează. – 3. Gheară. – Var. cance, cangă, gance. – Mr. gance, megl. candže. Tc. kance (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 1056; Ronzevalle 150), cf. ngr. ϰάντζα, sg. kanğa. Cuvînt obscur, pe care Corominas, II, 657, îl consideră de origine sp. și intrat în tc. pe filieră italiană. Vezi definitia »

ștorlége s.f. pl. (reg.) patine. Vezi definitia »

RINOFARÍNGE s. n. partea superioară a faringelui care comunică cu fosele nazale. (< fr. rhino-pharynx) Vezi definitia »

a-i trage (cuiva) un ibrișin pe la nas expr. (reg.) a ironiza, a râde (de cineva). Vezi definitia »

reculége (reculég, reculés), vb. refl. – A medita, a se adînci în meditație. Fr. recueillir, adaptat la conjug. lui culege. Vezi definitia »