pioncăít¹, pioncăíturi, s.n. (reg.) 1. strigătul curcilor. 2. voce sau glas subțire; pițigăit, pițigăială. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală. Vezi definitia »

COMOFÍT, -Ă adj., s. f. (plantă) care crește pe stânci cu detritus sau în crăpăturile acestora. (<fr. chomophyte) Vezi definitia »

PARTÍT, -Ă adj. (despre frunze) cu crestături adânci până aproape de pețiol. (< fr. parti) Vezi definitia »

ZGÂMSÍT adj. v. ZGÂMSI. [DLRM] Vezi definitia »

ȚÂRLÂÍT, țârlâituri, s. n. Acțiunea de a țârlâi și rezultatul ei. [Var.: țurluít s. n.] – V. țârlâi. Vezi definitia »