ESÉNȚĂ, esențe, s. f. 1. Ceea ce exprimă principalul și stabilul din obiecte și din fenomene, natura lor internă, ascunsă, latura lor care nu este dată sau perceptibilă nemijlocit; ceea ce poate fi cunoscut numai trecând de forma exterioară a lucrurilor, pătrunzând în adâncul lor cu ajutorul gândirii. ◊ Loc. adv. În esență = în ceea ce este fundamental; în ultimă analiză. 2. Lichid volatil cu miros aromatic puternic, extras din plante sau preparat sintetic și întrebuințat în farmacie, în parfumerie sau pentru uzul casnic, mai ales în alimentație. ♦ Substanță concentrată care, diluată (cu apă), dă un produs alimentar. 3. Varietate de arbori care alcătuiesc o pădure. ♦ Varietate de lemn. – Din fr. essence, lat. essentia. Vezi definitia »

AGONISÍTĂ s. f. (Pop.) Agoniseală. – V. agonisi. Vezi definitia »

SIRVÉNTĂ s.f. Poezie a trubadurilor, cu conținut războinic sau satiric. [< fr. sirvente, pron. sirvent]. Vezi definitia »

nájnă, nájne, s.f. (reg.) poznă, șotie, păcăleală. Vezi definitia »

HIDARTRÓZĂ, hidartroze, s. f. Acumulare de lichid (purulent sau seros) în articulații. – Din fr. hydarthrose. Vezi definitia »