FLEGMÁTIC, -Ă, flegmatici, -ce, adj. Cu caracter nepăsător, cu sânge rece; imperturbabil, calm, liniștit, placid. ◊ Tip flegmatic = unul dintre cele patru tipuri de temperament din clasificarea lui Hipocrat, caracterizat prin echilibru, stăpânire de sine și lipsă de mobilitate; persoană cu sistem nervos puternic, echilibrat, lucid, rece. – Din fr. flegmatique. Vezi definitia »

SFRAGÍSTIC, -Ă, sfragistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei care se ocupă cu studierea, descrierea și explicarea sigiliilor folosite în actele publice și particulare; sigilografic. 2. Adj. Referitor la sfragistică (1), de sfragistică. – Din fr. sphragistique. Vezi definitia »

pipiríc (pipiríci), s. m. – Corcitură, stîrpitură. – Var. pipiriu, piperig. Creație expresivă, cf. cicili, giugiuli, rut. pidpirka „stîrpitură” (după Candrea, rut. este etimonul rom.) ngr. πισπιρίγϰος „stîrpitură”, sp. pipirigallo, pipiripao, pipiritaña etc. În Bucov. Este cuvînt identic cu pipirig (var. țipirig), s. m. (stuf, Juncus effusus, Scirpus lacustris; rogoz, Heleocharis palustris; plantă ecvitacee, Equisetum hiemale), pe care Cihac, II, 242 și Tiktin le trimit la papură, cu mică probabilitate, și la pirpiriu, adj. (plăpînd, slăbănog), cu r infix, a cărui corespondență cu tc. pirpiri „grosolan” (Loewe 69; Tiktin; Candrea) teebuie să fie întîmplătoare. Der. pipiriguț, s. m. (rogoz); pipiriguță, s. f. (păiuș, Aira cespitosa); pipigioi, s. m. (Trans., măzăriche sălbatică, Orobus vernus); pipernici, vb. refl. (a se zgîrci, a se contracta; a se atrofia, a slăbi), în al cărui prin sens pare să fi intervenit o încrucișare cu piper, condiment (de la pir, plantă, după Tiktin; de la piper după Scriban); pipernicie, s. f. (zgîrceală, atrofie); pirnici, vb. (a slăbi); pirniceală, s. f. (aspect pipernicit); pierci (var. chirci, închirci), vb. (a se opri din creștere), cf. sgîrci, sbîrci. Pentru familia lui pirpiriu, cf. firfiriu, firfiric. Vezi definitia »

NEOSCOLÁSTIC, -Ă adj. Referitor la neoscolastică. [< fr. néo-scolastique]. Vezi definitia »

NOÉTIC¹, -Ă adj. Referitor la noetică sau la noemă. [Pron. no-e-. / cf. it. noetico, fr. noétique, germ. noetisch]. Vezi definitia »