HENOTEÍSM s.n. Formă de religie în care credincioșii se închină unui singur zeu, fără a exclude existența altora. [Pron. -te-ism. / < fr. hénothéisme, germ. Henotheismus, cf. gr. heis, henos – unu, theos – zeu]. Vezi definitia »

ORTOSTATÍSM s.m. Poziția verticală, în picioare, a corpului. [< fr. orthostatisme]. Vezi definitia »

APOLOGETÍSM s. n. apologie (1). (< apologet + -ism) Vezi definitia »

PLANORÍSM s. n. 1. Ramură sportivă care se practică cu planorul. 2. Îndeletnicirea de a construi planoare. – Planor + suf. -ism. Cf. rus. planerizm. Vezi definitia »

EUDEMONÍSM s. n. Concepție etică și principiu care pune la baza moralei năzuința spre fericire. [Pr.: e-u-] – Din fr. eudémonisme. Vezi definitia »