parhíu, parhíi, s.m. (reg.) soldat dintr-un corp de cavalerie otoman; spahiu. Vezi definitia »

CESIU (‹ fr. {i}; {s} lat. caesius „verde”) s. n. Element chimic (Cs; nr. at. 55; m. at. 132,905, p. t. 28,5 ºC; p. f. 690 ºC) din grupa metalelor alcaline, alb, moale; se aprinde în aer, reacționează cu apa prin explozie. Întrebuințat la fabricarea celulelor fotoelectrice, în generatoare, în lasere cu gaz. A fost descoperit de R. Bunsen și G.R. Kirchhoff în 1860. Vezi definitia »

MUȚÍU adv. (Reg.; în expr.) A lătra a muțiu = a lătra înfundat. – Probabil contaminare între mut și pustiu. Vezi definitia »

ÓȚIU s. n (rar) lenevie, trândăvie; tihnă. (< lat. otium, it. ozio) Vezi definitia »

PRESALÁRIU s. n. (în unele țări din Occident) alocație acordată absolvenților unei facultăți pe timpul cât nu sunt angajați. (< fr. présalaire) Vezi definitia »