SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. Vezi definitia »

SAȚ s. n. (Pop.) Senzația celui sătul; saturare, îndestulare. ◊ Loc. adj. și adv. Fără saț = lacom, nesățios; fig. nepotolit, neistovit. ◊ Expr. A ține (sau a-i ține, a-i fi cuiva) (de) saț = a potoli cuiva foamea pentru mai mult timp. A-și ține sațul = a se sătura pentru mult timp. A nu avea saț = a fi lacom, nesățios. ♦ Fig. Dezgust, silă, lehamite. ♦ Belșug, abundență; îmbuibare. [Var.: sáțiu s. n.] – Lat. satium. Vezi definitia »

ZAȚ, zațuri, s. n. 1. Substanță depusă pe fundul unui vas cu cafea; drojdie (1). 2. Text cules cu litere de plumb și așezat în forme de dimensiunile paginilor, gata pentru tipărit. – Din germ. Satz. Vezi definitia »

ALBÚȚ, -Ă, albuți, -e, adj. Diminutiv al lui alb²; albicios. Vezi definitia »

șeț s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins pește. Vezi definitia »