Definita cuvantului buclă
BÚCLĂ, bucle, s. f. I. 1. Șuviță de păr răsucită în spirală; zuluf, cârlionț. 2. Porțiune de fir textil, răsucită în timpul tricotării, în formă de buclă (I 1). II. 1. Curbă dintr-un drum în serpentină. ♦ Cot al unui curs de apă. 2. Piesă metalică pe care se fixează, prin îndoire, capătul unui cablu. 3. (În sintagma) Buclă digitală = aparat electronic folosit pentru redarea infinită a unei secvențe sonore înregistrate. – Din fr. boucle.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu buclă
DUBEÁLĂ, dubeli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a (se) dubi; (concr.) argăseală. [Var.: dubálă s. f.] – Dubi + suf. -eală. Vezi definitia »
a trece pe patină expr. (deț.) a lustrui. Vezi definitia »
pârpâiálă, pârpâiéli, s.f. (reg.) foc cu mare vâlvătaie. Vezi definitia »
BÁNDĂ2 s. f. 1. fâșie îngustă și lungă cu care se leagă, se înfășoară ceva. ♦ parte lungă și îngustă a unei suprafețe. 2. fir de circulație pe o stradă sau șosea. 3. (anat.) fâșie de țesut care unește două organe. ♦ parte a cromozomului, clar diferențiată, de culoare mai închisă sau mai deschisă. ♦ ~ magnetică = fâșie pentru înregistrarea magnetică a semnalelor electrice; ~ de magnetofon = fâșie îngustă de material flexibil, cu un strat fin de substanță feromagnetică, pentru înregistrarea și reproducerea sunetelor cu magnetofonul; ~ etalon = bandă magnetică cu înregistrări speciale pentru reglarea sau verificarea parametrilor unui magnetofon ori magnetoscop; ~ rulantă = fâșie îngustă, continuă (de cauciuc) care servește la transportul în plan orizontal al unor materiale sau piese; ~ de imagini = peliculă cinematografică; ~ sonoră = peliculă cinematografică de înregistrat sunetul. ♦ (spațiu neimprimat) între două sau mai multe mărci poștale; ștraif. 4. margine elastică de la masa de biliard. 5. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul drept de sus al unui scut cu unghiul stâng de jos. ♦ în ~ = (despre figuri) așezat în diagonala scutului. 6. grup de frecvențe învecinate sau apropiate care fac parte din spectrul unei radiații sonore sau electromagnetice. 7. înclinare a unei nave pe un bord sub efectul vântului sau când încărcătura este greșit repartizată. (< fr. bande, germ. Band) Vezi definitia »
PUȘCĂTÚRĂ, pușcături, s. f. (Înv. și pop.) Împușcătură. – Pușca + suf. -ătură. Vezi definitia »