ABSOLUTÓRIU, -IE adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverință de absolvire a unei școli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium]. Vezi definitia »

șoríu s.n. (reg.) iarbă de vite; otavă. Vezi definitia »

RABLAGÍU, -ÍE, rablagii, s. m. și f. (Rar) Persoană ramolită. – Rablă + suf. -agiu. Vezi definitia »

stihurgíu, stihurgíi, s.m. (înv.) poet. Vezi definitia »

ponorâtóriu, -oáre, adj. (înv.; despre terenuri) care se ponorăște, se surpă, alunecă; alunecos. Vezi definitia »