CÓNCI, conciuri, s. n. Coc². ♦ (Reg.) Cerc de lemn, de lână împletită etc., învelit în pânză sau într-o împletitură de păr, pe care, în unele regiuni de la țară, îl poartă femeile măritate pe creștetul capului, sub basma. – Din magh. konty. Vezi definitia »

trubáci (-i), s. m. – Trîmbițaș. Rus. trubačĭ (Tiktin; Candrea) sau mai probabil sb. trubač. Cuvînt rar, folosit doar de Odobescu. – Cf. trîmbă. Vezi definitia »

plici¹ interj. Vezi definitia »

gârlíci, gârlíciuri, s.n. (reg.) 1. intrare strâmtă într-un beci (pivniță), într-o colibă, într-un cavou, într-o peșteră. 2. locul pe unde ies oile la muls; strungă. 3. jgheabul teascului de struguri. 4. gura de la mijlocul pietrei alergătoare prin care ies grăunțele și trec între celelalte două pietre. Vezi definitia »

SILICI- elem. silic(o)-. Vezi definitia »