POLARIZÁRE s.f. 1. Fenomen fizic prin care unele corpuri capătă însușirea de a avea poli magnetici sau electrici; polarizație. ♦ Proces fizic prin care raza de lumină își schimbă mișcarea normală ondulatorie pe mai multe planuri într-o mișcare ondulatorie pe un singur plan. 2. Stare a unui corp care a suferit un astfel de proces. ♦ Stare a unui mediu ale cărui proprietăți sunt descrise local de mărimi vectoriale; (p. ext.) mărimea vectorială care descrie o astfel de stare. 3. Diferențiere și dezvoltare în direcții deosebite a sensurilor unui cuvânt care avea inițial un singur înțeles. ♦ (Fil.) Formare a unor termeni opuși polari. [< polariza]. Vezi definitia »

BEARDMORE [bíədmɔ:], ghețar în masivul Queen Alexandra (V Antarcticii), în fața ghețarului de șelf Ross. Lungime max.: 200 km; lătime: c. 40 km. Viteza de deplasare max.: 1 m/zi. Descoperit în 1908. Vezi definitia »

CONEXÁRE, conexări, s. f. Acțiunea de a conexa și rezultatul ei. ♦ (Jur.) A uni pentru a fi soluționate împreună, în același dosar, două sau mai multe pricini între care există conexitate. – V. conexa. Vezi definitia »

încuviințare, încuviințări s. f. (intl.) 1. palmă grea, pumn greu. 2. lovitură dată cu palma sau pumnul. Vezi definitia »

DEPLASÁRE s. f. 1. acțiunea de a (se) deplasa; timpul și locul în care se deplasează cineva. ♦ în ~ = în călătorie în interes de serviciu. 2. (astr.) ~ spre roșu = deplasare a liniilor spectrale ale nebuloaselor extragalactice înspre marginea roșie a spectrului în comparație cu liniile spectrale ale surselor terestre. (< deplasa) Vezi definitia »