RELÍCTĂ, relicte, adj. (Biol.; în sintagma) Specie relictă (și substantivat, f.) = specie de plantă sau de animal care a supraviețuit dispariției unei faune sau unei flore în decursul timpurilor geologice. – Din germ. relikt, lat. relictus. Vezi definitia »

STIBÍNĂ s.f. Sulfură naturală de stibiu. [< fr. stibine]. Vezi definitia »

ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4), staniște. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (II 1). – Zăcea + suf. -ătură. Vezi definitia »

COȘENÍLĂ, coșenile, s. f. Insectă exotică din Mexic, care atacă o specie de smochin și din care se extrage cârmâzul (Coccus cacti); cârmâz. – Din fr. cochenille. Vezi definitia »

crílă (críle), s. f. – 1. Matcă de năvod. – 2. Bandă, grup, ceată. – 3. Grup de hăitași. Sl. krilo „aripă” (Cihac, II, 83; Conev 81), cf. sb., cr. krilo. – Der. încrilui, vb. (a uni cele două capete ale unui năvod). Vezi definitia »