mînăstíre (mînăstíri), s. f. – Instituție religioasă, unde trăiesc călugări(țe). – Var. mănăstire, (înv.) monastire. Mr. mînăstir, megl. mănăstir. Ngr. μαναστήριον (Murnu 34), parțial prin intermediul sl. manastyrĭ (Tiktin; Graur, BL, VI, 155; cf. Vasmer, Gr., 94), cf. alb. monoštir, tc., bg. manastir, v. rus. manastyr. Cuvînt de uz general (ALR, I, 187). Var. monastire este artificială, formată după ngr. μοναστήριον. – Der. mînăstiresc, adj. (de mănăstire); mînăstioară, s. f. (mănăstire mică; joc de copii). Vezi definitia »

REDISTILÁRE, redistilări, s. f. Acțiunea de a redistila și rezultatul ei. – V. redistila. Vezi definitia »

DESERTIZÁRE s.f. Acțiunea de a desertiza. ♦ Operația de desfacere a două piese sertizate. [< desertiza]. Vezi definitia »

DECREPITÁRE s. f. rupere a cristalelor din cauza dilatării lor inegale la creșterea bruscă a temperaturii; decrepitație. (< decrepita) Vezi definitia »

PUDRÁRE s.f. Acțiunea de a (se) pudra și rezultatul ei; pudraj. [< pudra]. Vezi definitia »