Definita cuvantului deștepta
DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu deștepta
bagheta de care pictorii isi sprijina mana cand vor sa traga contururi precise sau linii drepte.am intalnit acest cuvant intr-o serie de 7 biografii de pictori impresionisti apartinand unui biograf de marca din lumea scriitorilor francezi, pe nume Henri Perruchot, traduse in romaneste de Irina Fortuneanu.(scrierea corecta este cu diacritic pe s, deci sh). Vezi definitia »
INFLECTÁ, -re, inflectez, vb. 1. modulare (a vocii), modificare a unui ton, nuanta; 2. curbare, incovoiere, arcuire inauntru; 3. difractie. Vezi definitia »
EXCEPTÁ, exceptez, vb. I. Tranz. A lăsa deoparte, a nu cuprinde, a nu socoti; a exclude. – Din fr. excepter. Vezi definitia »
BINECUVÂNTÁ, binecuvântez, vb. I. Tranz. 1. (În ritualul bisericesc sau ca obicei familiar, sub influența religiei) A rosti o anumită formulă rituală, pentru a atrage asupra unei persoane ajutorul divinității sau pentru ca un lucru să aducă folos. 2. (Despre divinitate) A revărsa asupra cuiva belșug, fericire. 3. A lăuda, a preamări pe cineva sau ceva. [Prez. ind. și: binecuvấnt] – Din bine1 + cuvânta (după v. sl. blagosloviti). Vezi definitia »
cugetá (cugetát, cugetát), vb. – A se gîndi, a reflecta, a medita. Lat. cōgĭtāre (Pușcariu 431; Candrea-Dens., 425; REW 2027; DAR); cf. alb. kuitoń (Meyer 210; Philippide, I, 637), v. it. coitare, v. fr. cuidier, sp., port. cuidar. – Der. cuget, s. n. (gîndire, judecată, reflecție; rațiune, spirit; imaginație; judecată; părere; intenție; conștiință), care de asemenea ar putea fi un der. romanic, cf. lec. kúšetu, v. esp. cuita, gal. coita; cugetător, s. m. (gînditor; filozof); cugetăcios (var. cugetăreț), adj. (înv., rezonabil, judicios); cugetare, s. f. (reflecție; meditație; aforism, maximă); necugetat, adj. (nerespectuos); precugeta, vb. (a premedita), format artificial pe baza fr. préméditer. Vezi definitia »