afumá (afúm, afumát), vb. – 1. A expune la fum. – 2. A fumega, a scoate fum. – 3. A se ameți, a se chercheli. Mr. afum. Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR); cf. it. affumare, prov., cat., port. afumar, sp. ahumar. Cf. fum. Der. afumat, adj. (amețit, cherchelit), cf. Iordan, BF, VI, 160, și can. ajumado; afumată, s. f. (varietate de struguri); afumător, s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare, s. f.; afumătură, s. f. (carne afumată). Vezi definitia »

zbuciumá (a ~) vb., ind. prez. 3 zbúciumă Vezi definitia »

întremá (întreméz, întremát), vb. – 1. A mișca, a agita. – 2. (Refl.) A se înzdrăveni, a se face bine. – Var. (Mold., Bucov.) întrarma. De la arm „picior”, cu pref. întru- (Pușcariu, Dacor., I, 235; DAR; Pușcariu, Lr., 358); sensul ar fi, deci, „a pune pe picioare, a scula”. Este mai puțin probabilă der. din lat. trama (Crețu 376; Tiktin). – Der. întremător, adj. (care întremează). Vezi definitia »

A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui. Vezi definitia »

înfumá, înfúm, vb. I (reg., înv.) a afuma. Vezi definitia »