Definita cuvantului calmuc
CALMÚC, -Ă, calmuci, -ce s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care aparține Regiunii Calmuce și populației ei, privitor la această regiune și la populația ei; calmucesc.3. S. f. Limbă din familia altaică, ramura mongolă, vorbită de calmuci. – Din rus. kalmyk.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu calmuc
a ține sub papuc expr. (d. femei) a-și ține soțul sau amantul sub un control total; a pretinde soțului sau amantului ascultare deplină. Vezi definitia »
caúc (-ce), s. n. – Linguroi, căuș; vas de scos apă. Lat. caucus (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 323; Candrea-Dens., 294; REW 1773; DAR); cf. ngr. ϰαύϰος, ϰαύϰη sau ϰαυϰίον, alb. kafkë. Din același cuvînt, cu schimbare de suf. (ca în țîmburuc › țîmburuș), s-a obținut forma căuș, s. n. (linguroi, vas de scos apa, butoi; vas de lemn sau de metal, cu toartă lungă de care se ține, și cu care se ia apă de băut din fîntîni; linguroi folosit de zidari pentru var; paletă), cuvînt mai curent decît cel anterior. Identitatea ambelor cuvinte nu pare să fi fost remarcată, iar dicționarele le tratează de obicei separat. Cihac, II, 46, derivă cuvîntul căuș de la pol. kousz „vas, pahar”, rut. ka(v)uš (cf. Berneker 1594 și Scriban); însă cuvîntul sl., după Miklosich Wander., 21 provine din rom. De asemenea trebuie explicat prin rom. și rus. kooš, semnalat ca etimon posibil de Sanzewitsch 199, Philippide, Principii, 64, (urmat de Pușcariu, Dacor., III, 666 și DAR) pleacă de la lat. cavus, cu suf. -uș; în vreme ce Giuglea, Dacor., III, 619, indică gr. ϰάβος „măsură de capacitate pentru produse solide”. Pentru accepția de „paletă”, cf. lat. caucellus › fr. choisel, choiseau. Vezi definitia »
tulúc (-ci), s. m. – Vițel, juncan. – Var. tulucan. Mag. tulok (Tiktin). În Trans. Vezi definitia »
CADÚC, -Ă adj. Trecător; netrainic, șubred. ♦ (Bot.; despre un organ) Care cade spontan înainte de vreme sau anual. ♦ (Despre legate, donații etc.) Care nu (mai) are putere legală. [< fr. caduc, cf. lat. caducus]. Vezi definitia »
bulúc (bulúcuri), s. n. – 1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan); bulucbășie, s. f. (companie). Vezi definitia »