știpuí, știpuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre obiecte de îmbrăcăminte) a tigheli, a tivi. 2. (despre obiecte de încălțăminte; în forma: ștepui) a trage la mașină. Vezi definitia »

șúi (-íe), adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol. Vezi definitia »

ȘURUBUÍ, șurubuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșuruba. ◊ Expr. A o șurubui = a o suci, a o învârti; a umbla cu șiretlicuri. – Șurub + suf. -ui. Vezi definitia »

a se teme și de umbra lui expr. a fi exagerat de fricos, a fi laș. Vezi definitia »

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni. Vezi definitia »