BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcând parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus). Vezi definitia »

PĂINJINÁR, păinjinari, s. m. (Rar) Păienjeniș. [Pr.: pă-in-] – Păinjin + suf. -ar. Vezi definitia »

GLANDULÁR, -Ă adj. 1. referitor la glande. 2. care are aspectul, structura sau funcția unei glande; glandulos. (< germ. glandulaire) Vezi definitia »

DICȚIONÁR, dicționare, s. n. Operă lexicografică cuprinzând cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu de activitate, ale unui scriitor etc., organizate într-o anumită ordine (de obicei alfabetică) și explicate în aceeași limbă sau traduse într-o limbă străină. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. dictionnaire, lat. dictionarium. Vezi definitia »

BRUDÁR, brudari, s. m. (Reg.) Cel care conduce un brod. – Din brod + suf. -ar. Vezi definitia »