SFÁNȚ, sfanți, s. m. Veche monedă austriacă de argint având valoarea de aproximativ doi lei, care a circulat și în țările românești la începutul sec. XIX; sorcovăț; p. gener. monedă măruntă, ban, para. ♦ ◊ Expr. A nu avea nici un sfanț = a nu avea bani. [Var.: (înv.) sfánțih s. m.] – Din germ. Zwanzig[er]. Vezi definitia »

chibiț, chibiți s. m. 1. persoană ipocrită. 2. hoț specializat în culegerea de informații utile bandei. Vezi definitia »

GLANȚ s. n. bustul pieilor ginisate (date cu lac); pielea însăși. (< germ. Glanz) Vezi definitia »

ANTEBRÁȚ, antebrațe, s. n. Parte a membrului superior al corpului omenesc, de la cot până la încheietura mâinii. – Din ante- + braț. (după fr. avant-bras). Vezi definitia »

ÎNCRÉȚ, încrețuri, s. n. Ornamentație a mânecii la cămășile naționale femeiești, cuprinsă între altiță și râuri. – Din încreți (derivat regresiv). Vezi definitia »