Definita cuvantului conlocuire
CONLOCUÍRE, conlocuiri, s. f. (Înv.) Faptul de a conlocui; coabitare. – V. conlocui.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu conlocuire
POLICONDENSÁRE s. f. Reacție de combinare a unor monomeri într-o macromoleculă, cu eliminarea concomitentă a unor produse secundare. – Poli- + condensare (după fr., engl. polycondensation, germ. Polykondensation). Vezi definitia »
CLASÁRE, clasări, s. f. Acțiunea de a (se) clasa.V. clasa. Vezi definitia »
UNIDIMENSIONÁRE, unidimensionări, s. f. (Rar) Acțiunea de a unidimensiona. [Pr.: -si-o-] – V. unidimensiona. Vezi definitia »
PRINSOÁRE, prinsori, s. f. 1. (Pop.) Rămășag, pariu. 2. (Înv.) Faptul de a fi captiv, prizonier; (concr.) închisoare. ♦ Capcană pentru animale. – Prins2 + suf. -oare. Vezi definitia »
ÎNDEMÂNÁRE s. f. Ușurința de a face un lucru ca urmare a unei bune deprinderi sau a unei înclinații; iscusință, abilitate, pricepere, dibăcie. – V. îndemâna. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z