IMPERATÍV, -Ă I. adj. 1. care exprimă un ordin; poruncitor. ♦ mod ~ (și s. n.) = mod verbal care exprimă o poruncă, un îndemn, etc.; propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care cuprinde un asemenea mod. 2. care se impune ca o necesitate absolută. II. s. n. 1. necesitate categorică ce se impune necondiționat; obligație. 2. ~ categoric = (la Kant) principiu aprioric al „rațiunii practice” care fixa, în conștiința umană, norme morale universal valabile și veșnice. (< lat. imperativus, fr. impératif) Vezi definitia »

REPRODUCTÍV, -Ă adj. 1. care reproduce. ◊ care reprezintă o reproducere. 2. care are ca scop sau ca rezultat reproducția. (< fr. reproductif) Vezi definitia »

DURATÍV, -Ă adj. (despre verbe) care arată că o acțiune este în desfășurare, durează; imperfectiv. (< fr. duratif) Vezi definitia »

INCITATÍV, -Ă, incitativi, -e, adj. (Rar) Incitant. – Din fr. incitatif. Vezi definitia »

TRANZITÍV, -Ă adj. (Despre verbe) A cărui acțiune se răsfrânge direct asupra unui obiect. ◊ (Log.; mat.) Relație tranzitivă = relație între elementele unei mulțimi, care, atunci când se verifică pentru primul și al doilea, în consecință pentru al doilea și un al treilea element, se verifică și pentru primul și al treilea. [Cf. fr. transitif, lat. transitivus]. Vezi definitia »