BROM (‹ fr. {i}; {s} gr. bromos „miros urît”) s. n. Element chimic (Br.: nr. at. 35, m. at. 79,909, p. t. -7,3ºC, p. f. 58,78ºC), nemetal din familia halogenilor, lichid brun-roșiatic care dezvoltă vapori grei, sufocanți, cu miros neplăcut; are acțiune caustică asupra pielii, producînd arsuri grave; vaporii de b. atacă ochii și mucoasele; sub formă de săruri (bromuri) este folosit în medicină, în fotografie etc. A fost descoperit de chimistul francez A.J. Balard în 1826. Vezi definitia »

HEMOCRÓM s. m. denumire generică pentru pigmenții sangvini transportori de oxigen. (< fr. hémochrome) Vezi definitia »

METRONÓM, metronoame, s.n. Instrument care marchează, prin bătăile regulate ale unui pendul, intervale de timp egale. Vezi definitia »

GLIOBLASTÓM s.n. (Med.) Formă de gliom malign cu evoluție rapidă, care apare la vârsta mijlocie în emisferele cerebrale. [Pron. gli-o-. / < fr. glioblastome]. Vezi definitia »

RETICULÓM s. n. proliferare tumorală benignă a celulelor reticulare din ganglionii limfatici. (< fr. réticulome) Vezi definitia »