ostréț (ostréțe), s. n. – 1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”. Vezi definitia »

cloț¹, clóțuri, s.n. (reg.) 1. trunchi de stejar tăiat în bucăți; bălvan, bulan, butuc, colchiș, coltiș, gros; boc, buștean. 2. cui de lemn sau de fier folosit la înnăditul tânjelilor. 3. zăvor. Vezi definitia »

balț, balți, bálțe, s.m.; s.n. (reg.) 1. laț, ochi, cerc (de fier) 2. văl, hobot Vezi definitia »

sprenț s.m. (înv. și reg.) haină bărbătească scurtă, până la brâu, croită pe talie. Vezi definitia »

BĂRBĂCÚȚ s. m. v. berbecuț. Vezi definitia »