șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban). Vezi definitia »

LĂIȚÚCĂ, lăițuci, s. f. (Reg.) Lăicioară. [Pr.: lă-i-] – Din la(v)iță + suf. -ucă. Vezi definitia »

DEXTRÍNĂ, dextríne, s. f. Pulbere albă sau albă-gălbuie, amorfă, solubilă în apă, obținută prin degradarea amidonului și folosită ca material de apretare, la fabricarea unor cleiuri etc. – Din fr. dextrine. Vezi definitia »

TASTIÉRĂ s. f. 1. mecanism care declanșează sunetele unui tub de orgă sau coardele unor instrumente cu claviatură. 2. (la instrumentele cu coarde) placă din lemn tare, fixată deasupra cutiei de rezonanță, pe care se apasă cu degetul corzile. (< it. tastiera) Vezi definitia »

varicélă s. f., g.-d. art. varicélei; (cazuri) pl. varicéle Vezi definitia »