PARIGORISÍ, parigorisesc, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mângâia, a consola; a distra. – Din ngr. parigoríso (viit. lui parigoró). Vezi definitia »

BINDISÍ, bindisesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A-i păsa, a se sinchisi de ceva. [Var.: (înv.) bihindisí vb. IV] – Din ngr. beghendízo. Vezi definitia »

pedepsí (pedepsésc, pedepsít), vb. – 1. (Înv.) A instrui, a disciplina, a educa, a forma. – 2. A condamna, a osîndi. – 3. (Refl.) A se chinui, a se tortura, a suferi. – Mr. pidipsescu, pidipsire, megl. pidipsés, pidipsiri „a munci”. Mgr. παιδεύω, aorist ἐπαίδεψα (Munu 44; Sandfeld 19), cf. sb., cr. pèdepsati (sec. XIV, cf. Vasmer, Gr., 113), bg. pedepsvam „a pedepsi”; ipoteza este inutilă, fiindcă evoluția este normală; cf. disciplinar și v. fr. „chastiier” „a instrui”. Der. pedeapsă (var. pideapsă), s. f. (osîndă; înv., educație, instrucție), cf. ngr. παίδευσις, sl. pedepsija; pedepsie, s. f. (Mold.) „epilepsie”, probabil din sl. pedepsija (după Philippide, Principii, 107, prin încrucișarea cu epilepsie); pedepsitor, adj. (care pedepsește). Vezi definitia »

mitocosí, mitocosésc, vb. IV (reg.) a muta, a încurca, a zăpăci, a denatura. Vezi definitia »

iscusí (iscusésc, iscusít), vb. – 1. A cerceta, a mina. – 2. A instrui, a educa. – 3. (Refl.) A se forma, a se instrui, a ajunge să stăpînească o disciplină. Sl. iskusiti „a încerca” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 150; Tiktin). Înv., cu toate sensurile, se folosesc numai formele iscusire, s. f. (capacitate, iscusință) și iscusit, adj. (dibaci, capabil). – Der. iscusitor, adj. (demon); iscusie (var. iscuseală, iscusime, iscusenie), s. f. (dibăcie, îndemînare), toate înv.; iscusință, s. f. (dibăcie). Vezi definitia »