foárfecă (foárfeci), s. f. – Unealtă pentru tăiat. – Mr. foarfică, megl. foarfiți. Lat. fŏrfĭcem (Pușcariu 633; Candrea-Dens., 624; REW 3435; DAR), cf. it. forbici (calabr. fórfica, puórfice, sard. forfige). La origine trebuie să fi fost un pluralia tantum, de la forficos; foarfecă este un sing. analogic modern. Der. forfeca, vb. (a tăia; a zdrobi; a mesteca), ar putea reprezenta direct. lat. fŏrficāre (Pușcariu 632; Candrea-Dens., 625; DAR), cf. astur. aforfegar (J. Malkiel, Rom. Phil., IX, 65); forfecar, s. m. (rădașcă); forfecare, s. f. (rezistență tangențială); forfecări, s. f. pl. (varietate de campanule); forfecel, s. m. (insectă, Rhynchites cupreus); forfecuță, s. f. (dim. al lui foarfecă; pasăre mică, Loxia curvirostra). Vezi definitia »

DÓTĂ, dote, s. f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis. Vezi definitia »

zapíscă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. zapíștii; pl. zapíști Vezi definitia »

úică (uici), s. m. – Unchi. Sb. ujak, ujko (Candrea). În Trans. și Olt. – Der. uină, s. f. (Banat, mătușă), din sb. ujna. Vezi definitia »

báscă³ (limbă) s. f., g.-d. art. báscei Vezi definitia »