STĂPÂNITÓR, -OÁRE, stăpânitori, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. Care stăpânește, care ține sub stăpânirea sa. ♦ Care domină; dominant, dominator. II. S. m. și f. 1. Persoană care domnește într-o țară; domnitor. 2. Proprietar, posesor, stăpân. – Stăpâni + suf. -tor. Vezi definitia »

PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator) Vezi definitia »

-VÓR Element secund de compunere savantă cu semnificația „mâncător”, „care se hrănește cu...” [< fr. -vore, it. -voro < lat. vorare – a mânca]. Vezi definitia »

GAMETOSPÓR s. m. spor rezultat din copularea gameților. (< fr. gamétospore) Vezi definitia »

SUFLEÓR s.m. Cel care suflă actorilor, în timpul unei reprezentații, replicile pe care urmează să le spună. [Pron. -flör, var. sufler s.m. / < fr. souffleur]. Vezi definitia »