ARMÚRĂ s. f. 1. îmbrăcăminte de protecție din plăci de metal și zale, la războinicii medievali. 2. mod de împletire a fibrelor de urzeală cu cele de bătătură ale unei țesături. 3. (muz.) totalitatea sunetelor de alterație la cheie, spre a indica tonalitatea; armatură. (< fr. armure) Vezi definitia »

URECHEÁLĂ, urecheli, s. f. Faptul de a urechea; pedeapsă aplicată cuiva prin tragere de urechi; p. gener. bătaie (dată unui copil). – Urechea + suf. -eală. Vezi definitia »

MACROFLÓRĂ, macroflore, s. f. Totalitatea plantelor mari care cresc într-o anumită regiune. – Macro¹ + floră. Vezi definitia »

CRUCIFÉRĂ, crucifere, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, cu flori alcătuite din patru sepale și patru petale dispuse în formă de cruce (I 1); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. ◊ (Adjectival) Plante crucifere. – Din fr. crucifère. Vezi definitia »

polátă, poláte și polăți, s.f. (înv. și reg.) 1. palat domnesc sau împărătesc; curte domnească, princiară sau împărătească; sală, cameră mare într-un palat. 2. încăpere mică pe lângă o casă țărănească; cămară, chelar; magazie, șopron. 3. cameră mică de locuit în casele țărănești. 4. prisacă, stupină. 5. perete de legătură între casă și o altă clădire alăturată. 6. streașină de casă; bucată de scândură așezată la streașina casei. 7. porțiune dintr-un gard de scânduri. 8. schelă care servește ca suport muncitorilor care lucrează la înălțime. 9. (în forma: polatie) avut, zestre, calabalâc. 10. (cu sens colectiv) membrii unei familii; (în forma: poladie) populație a unui ținut sau a unei țări. Vezi definitia »